duminică, 8 mai 2011

Troller Gonna Troll

Salut.

Mă uit la Smallville de 7 ani, aștept în fiecare sâmbătă dimineață episoadele noi, mai ceva decât jumatea aia din țară care dă refresh joi seara doar ca să audă glumele celor de la RObotzi [Și să mă scoată din sărite folosindu-le mai ceva decât jeeeezas-ul lui Ray William Johnson <Johnson e jargon pentru pulă>].
Smallville e povestea lui Superman din adolescență

Oricum, mă uitam frumos la Cougar Town, când văd că a apărut un serial în lista mea de subscription, ce să vezi, era Smallville. Cum tocmai a apărut, nimeni nu a reușit să se uite, și nu era nici un comentariu. *lightbulb* Hai să-i stresez puțin pe cei care vor să se uite.
Problem?!


Având în vedere că acesta era ultimul episod înainte de finalul serialului, final în care se vor întâmpla multe, am zis să dau repede un comment de gen spoiler, și să fiu consternat de moartea cuiva. Nu puteam să zic că moare Clark Kent sau Lois Lane, ei fiind caractere care toată lumea știe că vor ajunge în "epoca" Superman. Așa că trebuia să selectez pe cineva care nu a apărut în filme, însă a avut rol important în serial. Mintea mea a copt asta, reacțile au fost aproape imediate. :)



În altă ordine de idei... They mad, și sper că azi sar cu bungee, până acu, vremea pare frumoasă. Ne vedem la Iris.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu