luni, 11 iulie 2011

Hurr Durr, costumul tău de baie nu arată destulă piele.

Salut.

Va urma o poveste în care eu până la urmă pierd lupta, alungat de 3 paznici de la lex și un nene polițai, dar măcar dovedesc că dacă nu poți să proverbialul "Stick it to the man", măcar poți să-i împungi mândria cu bățu.

Also, nu vor exista poze amuzante, cel puțin nu acum, dar poate vor veni cu editări anterioare. Lectură plăcută.

Fiind vacanță de vară, am decis să trec într-un program strict de făcut nimic. Precum: statul degeaba, scărpinatul între picioare, jocuri pe pc , bere și ieșiri cu rolele sau la ștrand.

Azi după ce a fost închis până pe la ora 14, esbulofantasgomagicul ștrand din Reghin City s-a deschis publicului larg și strâmt pentru a se bălăcii și pișa în apă. [ Recunosc, apa era curată, nu ca broasca de anu trecut, și am clip să dovedesc! ].

Ajuns acolo avec mon ami Alexandru, eram nerăbdători să intrăm în apă prin procedeul de propulsie în aer urmat de scufundare cu capul înainte, cunoscut și sub numele de FEIEȘ.

Însă din senin, ca un pokemon, unul din paznicii de la Lex security, îmbrăcat amenințător în pantaloni treisfert [marca de la oser, dacă ați urmărit, știți la ce mă refer], un tricou negru și o pereche de șlapi gen sandale romane colorate curcubeu, mă somează asupra faptului că ținuta mea este necorespunzătoare pentru a intra în apă. [Desigur, el o zis ceva la genu "BĂ!!! TU SĂ NU CREZI CĂ INTRII ÎN APĂ AȘA!!! HERP DERP"

Ținuta mea, conținea o pereche de pantaloni cu care urma să fac baie, aceștia fiind mai lungi decât boxerii normali și acopereau și genunchii. Materialul era același ca și o pereche de slipi, însă se pare că nu era corespunzător.

Desigur, ca un troll ce sunt, am sărit în apă de față cu el, el îndreptându-se nervos către mine ca să mă dea afară din ștrand. Anticipându-i mișcarea, m-am dus la ghiozdan, mi-am luat telefonul, și am mers frumos înaintea lui la tanti cu bilete, cerând numărul șefului respectivului individ. [l-am primit]

Între timp apare un nene polițist rural [e din Reghin, bănuiesc că rural e termenul] care făcea postul acolo, pe nume Blaga Simion - număr de insignă 105, a intervenit și el în această problemă. Respectivul dorind să mă legitimeze. Desigur, m-am legitimat doar după ce el a făcut-o, eu, spre curiozitatea lui, notând numele lui pe telefon.

Acesta îmi spune că pot să fac baie așa cum sunt, fiind intimidat de LG-ul meu de 10 lei. Desigur, această telenovelă nu avea de gând să se încheie. A apărut administratorul, Călin Albu. [Sau Alb]

Acesta îmi spune că va trebui să mă duc să mă schimb, și că va urma să mă lase să intru gratis înapoi. Având în vedere că stau la 3 minute de ștrand, am cedat cerinței acestuia și m-am dus până acasă să mă schimb.

Odată ce m-am întors, Administratorul m-a așteptat la poartă cerându-și scuze și urându-mi o zi plăcută. Dovadă de fairplay, o poveste interesantă, și v-am dat vouă, ălora care comentați că nu scriu, un zid de text, nah, sper că ați citit tăt, futăvar Stalin ^_^.

Un comentariu: